Rețete Dietă

Ruladă Diplomat din cofetăria franceză – un desert unic

Ingrediente necesare pentru aluat:

10 ouă
1/2 linguriță sare
200 g zahăr
2 lingurițe praf de copt
1 linguriță esență de vanilie
8 linguri făină albă
3 linguri cacao

Ingrediente necesare pentru umplutură:

1 l smântână
150 g zahăr
10 g gelatină
1 conservă de compot de ananas
fructe pentru decor
1 portocală

Mod de preparare:

1. Pentru început, într-un bol batem albușurile cu ajutorul unui mixer. După ce am obținut o spumă tare ce își păstrează forma, adăugăm 150 de grame de zahăr și amestecăm până obținem o bezea.

2. Într-un bol separat, amestecăm gălbenușurile cu 50 de grame de zahăr. Treptat, adăugăm pudra de cacao și amestecăm până la omogenizare. Turnăm compoziția obținută peste bezea și amestecăm cu grijă, într-o singură direcție.

3. Adăugăm esența de vanilie. Treptat, adăugăm în cantitați mici făina amestecată cu praf de copt. MIxăm până obținem un aluat moale, omogen și semi lichid.

4. Turnăm uniform aluatul obținut într-o tavă acoperită cu hârtie de copt și tapetată cu ulei. Coacem în cuptorul preîncălzit la temperatura de 160 de grade Celsius, timp de 15 minute. Blatul este gata atunci când este rumenit frumos, pufos și se dezlipește ușor de pe hârtia de copt.

5. Într-un bol, adăugăm gelatina și 100 ml de apă calduță. Se lasă la umflat timp de 15 minute.

6. Pentru frișcă, batem smântâna cu ajutorul unui mixer. Adăugăm treptat 150 de grame de zahăr și mixăm la viteză maximă timp de câteva minute. Adăugăm gelatina topită iar în final trebuie să obținem o spumă tare ce își păstrază forma. Se lasă la frigider 30 de minute.

7. După ce s-a răcit, scoatem blatul pregătit anterior, de pe hârtia de copt. Îl tapetăm cu 3 sferturi din frișcă iar pe deasupra adăugăm felii de portocale, bucățele de ananas și fructe după preferințele dumneavoastră.

8. Cu grijă. formăm rulada. La final, o decorăm cu frișca rămasă iar pe deasupra puteți adăuga ciocolată dată prin răzătoare. Se ține la frigider 2-3 ore pe urmă se servește alături de cei dragi.

Să aveți poftă.

Loading...